Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 mai 2011

HCM Constanta a cucerit pentru a treia oara in istoria clubului Cupa Romaniei la handbal masculin

Ieri, la Drobeta Turnu Severin, o data cu disputarea finalei Cupei Romaniei la handbal masculin dintre campioana Romaniei HCM Constanta si Energia Pandurii Targu-Jiu s-a incheiat incheiat sezonul handbalistic intern. Dupa un inceput foarte bun al gorjenilor care vor conduce in minutul 13 cu 7-4 lucrurile reintra pe un fagas normal dobrogenii intrand la pauza cu un avantaj de 4 goluri scor 17-13.
Repriza a doua a fost una fara istoric in care "marinarii" au facut spectacol astfel ca dupa 60 de minute acestia si-a adjudecat victoria cu scorul de 38-25.După cinci ani de aşteptare Cupa României revine acolo unde ii este locul la Constanţa. HCM cucerind a treia Cupă a României din istoria clubului, după succesele precedente din 2005 şi 2006 cand s-a realizat si eventul campionat cupa.
Valoarea lotului constănţean şi dorinţa uriaşă de a cuceri trofeul în memoria fostului antrenor Zoran Kurtes au fost principalele argumente care au făcut diferenţa în acest meci dar si frica de a nu mai ajunge la loteria loviturilor de la 7 metri

Niciun comentariu:

Insportline