Totalul afișărilor de pagină

joi, 3 iunie 2010

Tour de Luxembourg (I) - Francezul Kimmy Engoulvent (Saur-Sojasun) castiga prologul. Lance Armstrong termina etapa la 9 secunde distanta iar Fränk Schleck la 17 secunde distanta de lider

Ieri, in Luxemburg, a debutat a-70-a editie a "Skoda - Tour de Luxembourg" competitie inscrisa in calendarul UCI-Protour. Intrecerea se va desfasura in perioada 2-6 iunie. La aceasta competitie participa 15 echipe care vor parcurge traseul cu o lungime totala de 726 km in 5 etape. In prologul turului cei 120 de rutieri inscrisi la startul intrecerii au avut de parcurs un circuit de 2.659 m in capitala ducatului, victoria revenind ciclistului francez in varsta de 30 de ani Jimmy Engoulvent ( Saur-Sojasun) cu timpul de 3 minute si 42 secunde.                     
Rutierul de hexagon a fost urmat in clasament de catre  coechipierul sau francezul Cyril Lemoine (Saur-Sojasun) si castigatorul editiei din 2007 elvetianul Grégory Rast (Team Radioshack) la 8 secunde distanta. Ca urmare a victoriei obtinute in etapa de ieri  Jimmy Engoulvent (Saur-Sojasun) a imbracat tricoul galben al liderului in clasamentul general fiind urmat de catre francezul Cyril Lemoine (Saur-Sojasun) si elvetianul Grégory Rast (Team Radioshack) la 8 secunde distanta.
Castigatorul editiei precedente favoritul gazdelor Fränk Schleck liderul formatiei Team Saxo Bank pentru acest tur s-a clasat la finalul etapei pe locul 25 la 17 secunde distanta de invingator.
Americanul Lance Armstrong liderul formatiei Team Radioshack s-a clasat la finalul prologului pe locul 5 cu o intarziere de 9 secunde fata de Engoulvent.   
 Astazi  ciclistii vor avea de parcurs distanta de 179,7 km intre Luxembourg si Hesperange.

Niciun comentariu:

Insportline